In campul cercetarii filosofice actuale, relatia dintre ratiune si credinte se prezinta ca o tema interdisciplinara ce convoca in jurul sau istoria filosofiei, metafizica, filosofia sociala si politica, filosofia actiunii, filosofia mintii, filosofia religiei  etc. Se confirma, astfel, radacinile adanci ale acestei teme in reflectia filosofica si structura de ansamblu a filosofiei, origini legate de programul luminist si de transformarile pe care le-a inregistrat cultura moderna de la inceputuri pana la stadiul actual al post-modernitatii sau al modernitatii reflexive (Beck).

Cadrele tematice ratiune – credinta sunt fixate, pe de o parte, de celebra distinctie lockeeana dintre reason si faith, ca doua modalitati distincte si opuse de a ridica pretentii asupra validitatii cunoasterii iar, pe de alta parte, de distinctia kantiana intre cunoastere (Wissen), convingere (Mainung) si opinie (Glaube), prin care cunoasterea a fost echivalata cu cunoasterea stiintifica (iar metafizica in sens clasic a fost respinsa). Parasind aceste cadre canonice ce opun ratiunea credintei sau/si convingerii şi ierarhizează intre cunoaşterea adevărată, convingere şi opinie, in cercetarea filosofica actuala se manifesta un interes din ce in ce mai crescut pentru studierea relatiei dintre ratiune si credinte, fie că prin credinţă se înţeleg credinţele într-un sens tare, aşa cum îl promovează religiile, viziunile despre lume, ideologiile, sistemele morale etc., fie într-un sens mai slab, în care credinţa este asimilată opiniilor. Quine, de exemplu, considera stiinta un tip anume de credinta.

• Acest interes, deosebit de puternic astazi, se coaguleaza pe plan international in cateva mari directii de cercetare: - O incercare de reconciliere a ratiunii si credintei religioase, dar pe temeiul ratiunii (Nicholas Wolterstorff, Alvin Plantinga,  Richard Swinburne, Robert Audi, dar si Richard Hare; acesti filosofi de orientare analitica nu vad nici o incompatibilitate intre credinta religioasa si ratiune, construiesc noi argumentatii in favoarea acceptarii lui Dumnezeu, sustin ca ratiunea nu contrazice credinta in Dumnezeu si dezvolta o epistemologie a religiei).
• O incercare de redefinire a naturii si a granitelor ratiunii si rationalitatii,  in care problemele rationalitatii teoretice si ale structurii cognitiei  sunt discutate in contextul formarii credintelor/opiniilor, dar si a modului in care diferitele credinte, convingeri si atitudini structureaza gramatica limbajului si a gandirii (Richard Strawson,  W.v.O. Quine, Donald Davidson,  van Fraassen, Jerry Fodor, David Papineau). In viziunea noastra, acestei directii ii poate fi alaturat si bayesianismul (Frank Ramsey, Bruno de Fineti, Leonard J.Savage)  care isi propune unificarea teoriilor epistemice si practice ale rationalitatii pe baza principiului anticiparii matematice (taria convingerilor poate fi masurata) si construirea unei teorii a invatarii credintelor si convingerii - deosebit de interesante in contextul temei acestui proiect -, precum si diferite proiecte care arata rolul factorului emotional in constituirea si functionarea ratiunii (Antonio Damasio). Un unghi complex de abordare, pe acelasi palier, este acela al logicii epistemice (Nicholas Rescher, Saul Kripke).
• O incercare de reconfigurare a conceptului de ratiune, in care discutiile asupra aspectelor procedurale si de continut (substantive rationality) avand la baza unele sugestii humeene pun intr-o noua lumina relatia dintre ratiune si rationalitatea practica (Richard Brandt, Bernard Williams, Elisabeth Anscombe). In asemenea incercari, in diferitele variante tehnice pe care le putem identifica, rationalitatea agentului actiunii este asumata drept baza a argumentului moral: teoria deciziei rationale (John Harsanyi, David Gautier, Michael Resnik), teoria alegerii rationale, teoriilor rationalitatii economice si teoria jocurilor  (Keneth Arow, Robert Axelrod, Brian Barry, Anthony Downs, Jon Elster, James M. Buchanan, Mancur Olson).

roiectul nostru se inscrie intr-o directie de cercetare in care ratiunea si rationalitatea  sunt definite prin raportare la norme. A fi rational inseamna a te conduce in functie de reguli. Aceasta directie de cercetare include filosofi destul de diferiti intre ei si cu interese punctuale destul de diferite (John Rawls, Jürgen Habermas, Michael Sandel, Alasdair MacIntayre, Charles Taylor, Richard Rorty, Hillary Putnam, Michael Walzer), dar care inteleg filosofia ca responsabila pentru intreaga problematica a cunoasterii si a orientarii in lume. Acest punct de plecare ne va permite sa incercam o serie de jonctiuni cu celelalte orientari semnalate si chiar cu sub-orientari mai focalizate, cum ar fi epistemologia religiei si logica epistemica.

Proiectul pe care il propunem se delimiteaza in graniţele filosofiei teoretice, dar şi în granitele filosofiei politice si morale. Proiectul se concentreaza asupra conceptul de ratiune publica, un concept mostenit de la Kant si care joaca rolul central in opera mai tarzie a lui Rawls si in cele mai recente scrieri ale lui Habermas. Rawls si Habermas au reclamat deopotriva pentru teoriile lor (cu privire la dreptatea sociala si, respectiv, teoria actiunii comunicative) originea kantiana si au propus solutii ale problemei unei societatii rationale si stabile in conditiile post-modernitatii pe baza unei noi intelegeri a conceptului de ratiune publica. Caci, asa cum s-ar parea, post-modernitatea modifica structura omogena a domeniului de aplicabilitate a conceptelor clasice ale ratiunii practice croite pe masura unei societati omogene apte de a fi organizate in acord cu reguli universale. 

Intr-o societatea multiculturala valorile sunt diferite, relative si exprima puncte de vedere particulare. Ansamblul cultural al societatii de astazi este caleidoscopic: culturile se suprapun, se influenteaza, se reconfigureaza si, in acelasi timp, se deschid şi se reinchisteaza. S-ar putea spune ca nu exista o singura ratiune si o singura forma de rationalitate. Putem, atunci, accepta, in numele specificitatii culturale, (incalcarea drepturilor omului, exploatarea copiilor sau represiunea de orice tip)? Care este calea de a putea pune de acord conceptii despre lume aflate in conflict, care se revendica de la valori si viziuni despre lume opuse si ireductibile? In lucrarile fundamentale ale lui Rawls si Habermas transpare cu claritate ideea ca ratiunea publica reprezinta principalul mijloc de a raspunde la acest tip de intrebari si la altele asemenea lor. Intrucat ratiunea este aceea care a impus prezervarea diversitatii culturale a comunitatilor, a indreptat spre toleranta si apararea libertatilor individuale, tot ea este chemata acum sa ofere temeiuri si mijloace de a  face posibila existenta unei societati in care aceasta diversitate sa poata exista fara conflicte insolubile.

 

Si in abordarea noastra a acestor probleme, conceptul de ratiune publica va fi central. Ne incadram astfel intr-un trend de cercetare care contine contributiile specifice ale unor filosofi precum: Bruce Ackerman, David Gautier, Onora O’Neill, Seyla Benhabib, Gerald F. Gaus ; Thomas Nagel, Charles Larmore, Fred d’Agostino, Christine M. Korsgaard, Lawerence B. Solumn, Bruce W. Brower, Gerald J. Postema etc. Aceste contributii se regasesc in articole publicate in prestigioase reviste de filosofie si de filosofie morala si politica incepand cu The Journal of Philosophy  si terminand cu Political Theory sau San Diego Law Review. De asemenea, disputele de etapa  in jurul problemei ratiunii publice au fost sintetizate intr-un volum special Public Reason (editori Fred d’Agostino, Gerald F. Gaus, Dartmouth: Ashgate, 1998) in cadrul seriei The International Research Library of Philosophy, sub conducerea lui John Skorupski.

Contributia specifica a proiectului nostru se va incadra in directia ilustrata de acesti autori si va consta dintr-o cercetare  de tip fundamental cu valente aplicative. Ea va consta in:
a) investigarea presupozitiilor teoretice si cognitive angajate in discutia privind ratiunea publica: problema teoretica a raţiunii şi raţionalităţii.
b) examinarea critica a conceptiilor privind ratiunea publica si dezvoltarea unui concept de ratiune publica in concordanta cu solicitarile pe care societatea actuala si omul contemporan le pun in fata filosofiei practice;
c) relationarea rezultatelor obtinute  cu problematica educatiei intr-o societate multiculturala in vederea operationalizarii lor.

 

Prin punctul a), proiectul nostru va genera rezultate in reanalizarea problematicii naturii rationalitatii, a surselor, a structurii, a finisului si limitelor acesteia (aspectul fundamental al cercetarii), iar prin punctele b) si c)  va pune in evidenta conditiile de posibilitate a ratiunii publice intr-o societate multiculturala, in care  conceptiile si modurile de viata, desi ireductibile, trebuie armonizate. Marea provocare in aceasta privinta -- si aici se arata noutatea abordarii noastre, consta in faptul ca dorim să extindem discutia privind ratiunea publica, ce se rezuma in acest stadiu doar la sectorul politic, dinspre sectorul politic catre educatie.

Desi acceptam concluziile unor filosofi de cele mai diverse orientari potrivit carora culturile sunt sisteme inchise, cu propriile lor norme si valori, proiectul nostru isi propune sa identifice posibile elemente comune (reductii) prin care culturile pot realiza acorduri minimale.  Solutiile lui Rawls si Habermas la aceasta problema au propus o ratiune publica de natura procedurala exprimata prin mecanisme politice (ratiunea publica in definitia mai restransa a lui Rawls este ratiune a forumului politic, pe cand in conceptia lui Habermas ea este ratiune a forumului civic). Raspunsul nostru presupune o reintoarcere la Kant, cel care defineste ratiunea publica prin relatie nu doar cu statul, ci si cu formarea (die Bildung), cu educatia. Ratiunea publica este ratiunea pe care o intrebuinteaza carturarul (omul cultivat) in fata unui public intelectual (publicul cultivat), spune Kant. Din acest punct de vedere, raspunsul nostru nu se mai refera la ce se potriveste din punct de vedere rational tuturor culturilor sau tuturor oamenilor (raspunsul procedural corespunzator celebrului concept al consensului partial prin suprapunere – overlapping consensus, sau situatiei de discutie ideala a lui Habermas - Idealsprache), ci la acele elemente formative minimale pentru exercitarea ratiunii publice intr-o societate multiculturala.

Este vorba de o revenire la aspectele continutului luminist ale ratiunii publice ca ratiune emancipatoare. Consideram ca o asemenea pozitie constituie o abordare curajoasa, plina de perspective, mai ales in contextul unei societatii in care globalizarea si multiculturalitatea devin elementele vietii de zi cu zi a oamenilor. In aceasta societate, industrializarea cunoasterii si globalizarea se dovedesc insuficiente pentru rationalizarea omului. Educatia poate juca, insa, rolul decisiv. Taria acestei provocari, presupuse de regasirea rolului esential al educatiei in exercitarea ratiunii publice, explica, de altfel, necesitatea de a realiza o noua sinteza a explicatiilor de fundament privind ratiunea si rationalitatea.

In concluzie, marcile proiectului sunt: cercetarea ratiunii publice pe baza noilor teorii privind ratiunea si rationalitate dezvoltate in campul filosofiei (e vorba de o prima incercare sistematica de acest fel) si extinderea domeniul aplicabilitatii ratiunii publice de la sectorul politic, al mecanismelor institutionale, la domeniul formarii, al educatiei, ca solutie pentru problemele unei societatii multiculturale (e vorba, de asemenea, de o prima incercare de acest fel). La aceasta adaugam, asa cum va rezulta din planul de activitati, si existenta unei strategii complexe de patrundere si impune pe plan international a cercetarii filosofice romanesti.